Magnolia Parc este un proiect unic în Romania, născut din iubirea pentru plante, pentru frumos, natură, liniște, dar în special iubirea pentru magnolii.

Înființarea unui parc de magnolii, hotărâtă de noi în anul 2000, a rămas cel mai îndrăgit și important proiect al nostru. Conceptul propus pentru realizarea parcului se inspiră din marile colecții de trandafiri, rozarii, cu deosebirea că aici urmează sa existe o mare colecție de soiuri și specii de magnolii, aceste plante ornamentale extraordinar de frumoase care considerăm că trebuie promovate mult mai mult.

Astfel, o primă încercare a început în anul 2010 când am pornit ideea următoare: oricine putea să cumpere (prin donație) un singur arbust de Magnolia, pe care sa-l plantăm în parcul nostru și să rămână proprietate a donatorului, pe care acesta putea să vină să-l admire oricând. Prin aceasta am dorit să ajungem la sute sau mii de magnolii plantate prin tot parcul, creând un efect spectaculos. Din păcate, din lipsă de reclamă, visul nostru nu a început să ia formă.

În decursul următorilor zece ani ne-am continuat activitatea de producere și comercializare a plantelor ornamentale pe tot teritoriul României, lucru pe care îl facem și astăzi. În tot acest timp, ideea noastră nu s-a pierdut, încercând tot timpul să căutăm modalități de a începe.

În anul 2021, după multe căutări și eforturi, am reușit să ne concretizăm visul prin găsirea multor producători de magnolii din toată lumea, la care vedem cele mai interesante și unice soiuri. Am luat legătura cu toți acești producători și am reușit să aducem în țară peste 280 de soiuri speciale.

În primăvara anului 2021 are loc acțiunea de plantare a acestora pe teritoriul parcului nostru.

Magnolia Parc devine cea mare colecție de magnolii din țară, fiind și una dintre cele mai mari din lume.

Ca perspectivă de viitor noi ne dorim să îmbogățim în continuare colecția de soiuri, să avem vizitatori din toate colțurile lumii care să aprecieze frumosul și să devenim o grădină botanică și un parc dendrologic unde studenții sau alți pasionați să poată veni să învețe diferite lucruri despre horticultură și pepinieristică. Pe lângă atracția din timpul zilei, dorim ca acest parc să funcționeze și noaptea, prin amplasarea a mii de leduri și lumini pe toată suprafața grădinii.

Pe lângă frumusețea florilor de magnolie avem și sute de alte specii și soiuri foarte interesante. Se poate vedea o listă cu toate acestea aici (pagină în lucru).

Puteți cumpăra una dintre aceste magnolii foarte rare și speciale din magazinul nostru online sau de la pepiniera din Zalău. Prețul lor este de 399 RON pe bucată.

Prin cumpărarea unei magnolii veți deveni un donator direct pentru parcul nostru, toate beneficiile de pe acestea merg spre îmbunătățirea parcului (crearea de alei, băncuțe, aducerea de specii noi etc.).

Dacă doriți mai multe informații despre Magnolia Parc sau vreți să vă implicați în proiectul nostru nu ezitați să ne contactați.