Iarbă de Pampas roz – Cortaderia Rosea
60.00lei
Perioada de înflorire – aug-nov
Înălțime maximă – 1,5-2,5 m
Condiții – lumină, soare
Cortaderia Rosea, cunoscută și sub numele de iarbă de Pampas, este un soi de iarbă ornamentală ce produce flori spectaculoase de culoare roz, spre sfârșitul verii. Se va transforma într-o tufă bogată, cu frunze lungi, înguste și înalte, verzi, culoare ce va persista și în lunile de iarnă. Florile deosebit de frumoase sunt foarte des folosite în aranjamente de flori uscate și nu numai. Ele se înalță la mai mult de un metru înălțime, deasupra frunzelor, oferind un spectacol inedit de culori și texturi, care va dura până în anul următor. La sfârșitul iernii, tăiați tulpinile florilor trecute și orice frunziș uscat sau inestetic. Este de asemenea posibilă tunderea tuturor frunzelor, de la bază, pentru a întinerii planta și a asigura o creștere bogată. Planta va atinge înălțimea maximă în 3-5 ani, în funcție de condițiile oferite. Cultivați iarba de Pampas în plin soare, în sol fertil, umed și bine drenat. Odată stabilită, este extrem de rezistentă la secetă și dăunători, tolerează și aerul sărat.