Ambalare

Ne dorim ca plantele comercializate de noi să ajungă la destinație în condiții de maximă siguranță, ca toți clienții noștri să fie mulțumiți de produsele achiziționate și să ne aleagă în continuare. Deoarece magazinul nostru online este în continuă creștere, la fel este și experiența noastră, astfel că încercăm în mod constant să îmbunătățim procesul de ambalare pentru ca plantele să nu sufere în timpul transportului.

Plantele noastre vin în ghiveci, pe rădăcină nudă sau cu balot de pământ (în pânză de iută pentru balotare), iar ambalarea se va face corespunzător și specific în funcție de fiecare plantă și comandă în parte. Întotdeauna vom selecta plantele la limitele superioare ale dimensiunilor cerute, plante bogate, aspectuoase.

Ghivecele și plantele pe rădăcină nudă sau cu balot de dimensiuni mici spre medii vor fi ambalate în cutii de carton cu 5 straturi, fiecare cutie va fi personalizată în funcție de mărimea și numărul de plante din fiecare colet. Deoarece plantele în ghiveci ridică cele mai multe probleme la transport, ne asigurăm mereu că acestea sunt bine fixate de cutie și pachetele pot fi manipulate în siguranță fără ca plantele să fie deteriorate.

Pentru plantele mai mari, care nu pot fi ambalate în cutii, folosim folie de plastic (folie stretch), saci sau paleți de lemn.

Plantele sunt ambalate în aceeași zi în care sunt plasate la curier.

Livrare

Comenzile vor fi procesate în termen de 1-5 zile de la primire, în funcție de numărul de comenzi pe care le avem și de disponibilitatea plantelor. Comenzile sunt procesate în ordinea primirii.

Întârzieri pot să apară în sezoanele de plantare, primăvara și toamna, când volumul de comenzi este mult mai mare decât în restul anului.

Produsele sunt expediate prin firma de curierat rapid Dragonstar Curier sau prin Poșta Română, iar livrarea se realizează în termen de 24-72 ore de la momentul expedierii comenzii. Livrările se fac de luni până vineri, în intervalul orar  09:00-18:00.  Fiecare comandă poate fi urmărită din momentul plasării acesteia la curier și până la livrare, prin numărul unic AWB al fiecărui colet.

Costuri transport

Costurile de transport încep de la 25 RON (prețul de bază), la care se adaugă 1 RON pentru fiecare kg adițional din colet. Spre exemplu, pentru un colet cu greutatea de 10 kg, transportul va fi 35 lei.

Acest calcul este realizat pentru orașele principale, în care firma de curierat are sedii, punct de colectare sau localitățile care se află pe traseele predefinite ale curierilor.  În cazul localităților aflate în afara acestor areale, se percepe 1 RON/km. Spre exemplu, pentru un colet de 10 kg, cu 17 km suplimentari, transportul va costa (25+10+17) ——- 52 lei.

În cazul în care costurile pentru transport sunt mari vom încerca să trimitem cu alte firme de curierat sau cu Poșta Română. Vă asigurăm că întotdeauna vom găsi cel mai ieftin mod de livrare posibil pentru situația dumneavoastră.

Nu vom trimite niciodată un pachet înainte să vorbim cu dumneavoastră telefonic.