Fraxinus americana – frasin american
Perioada de înflorire – apr-mai
Înălțime maximă – 20-27 m
Condiții – lumină, soare
Fraxinus americana, frasinul american, este un arbore ce atinge până la aproximativ 25-27 m înălțime, cu un trunchi lung, drept și o coroană rotunjită la maturitate. Coaja lemnului este gri închis, ce se crestează în timp în formă de romburi. Frunzele sunt compuse, fiecare cu 7 sau 9 frunzulițe, verde închis deasupra și albe, cerate dedesubt. Florile verzi sau purpurii apar în ciorchini în vârfurile ramurilor. Florile masculine și feminine sunt purtate pe arbori diferiți. Fructele sunt înaripate, între 2.5-5 cm lungime, agățate în ciorchini. Este un arbore ce crește repede, are lemnul foarte rezistent, fiind folosit în producția de unelte sau bâte de baseball. Poate fi întâlnit atât în sălbăticie, cât și în parcuri, fiind foarte apreciat pentru culorile spectaculoase , în nuanțe de galben, portocaliu și roșu aprins, dar și pentru umbră.