Spiraea japonica Dart’s Red – Cununiță roșie
24.00lei
Perioada de înflorire – iun-aug
Înălțime maximă – 0.6-0.8 m
Iarna – Frunze căzătoare
Condiții – Soare, semiumbră
Spiraea japonica Dart’s Red este o varietate de Spiraea, cunoscută la noi în țară ca și Cununița, cu flori de culoare roșie. Formează un arbust de mici dimensiuni, cu coroană rotunjită, deasă, potrivită chiar și pentru grădinile cu spațiu redus.
Frunzele sunt simple, lanceolate, cu marginile ușor zimțate. Au nuanțe roșiatice când apar și se maturizează spre un verde închis. Florile de culoare roșu-carmin apar din luna iunie în inflorescențe plane aflate pe vârful tulpinilor și sunt foarte decorative. Ies în evidență datorită contrastului dat de frunzele verzi din fundal.
Preferă o locație însorită, dar tolerează și umbră parțială. Preferă solurile moderat fertile, bine drenate, ușor umede. Este un arbust potrivit pentru grădini de stâncării, paturi perene, plantări în masă sau garduri vii/borduri vegetale de înălțime redusă.